Capitolul 15.

           Capitolul XV.

Dar nu am ajuns pina acasa. “Nu am rezistat pina acasa” e corect spus. Am ajuns la un colt de strada. O strada necunoscuta. Nu stiam unde sa ma aflu, nu stiam ce sa fac, nu ma mai stiam nici pe mine. M-am schimbat total de la o bucata de vreme, eram vesela si pozitiva inainte…, dar acume eram doar o persoana jalnica ce murea de nerabdare sa consume niste pastile nenorocite doar pentru a atinge apogeul amagitor. Refuzam sa cred ca sunt dependenta. Eram doar “curioasa de niste sentimente comfortabile pentru o perioada scurta, care mai costau si o mica avere!” O minuta intreaga am incercat sa ma conving ca e adevarat ce cred, pina cind panica m-a doborit. Simteam niste sentimente ciudate in piept, ca niste fluturasi, dar suparatori…Panica incepuse sa-mi roada pieptul, de parca eram bolnava de vreo boala grava…asa ma simtem. Am inceput sa ma invirtesc de jur imprejur fara sa stau locului. De ce ma simteam asa? Eram foarte confuza…si cu pastilele alea in mina, sfisiind pelicula de pe ele, am inceput incet, incet sa-mi dau seama de ce ma simteam asa! Drogurile de data trecuta au lasat urme serioase si dureroase in sufletul meu. Desi nu recunoasteam, stiam ca eram dependenta. Era deja tirziu, iar eu ma aflam pe o strada necunoscuta, singura si gata sa ma prabusesc la pamint…Mi-am scos pantofii si m-am asezat pe trotuarul umed. Doar lumina de la felinare lumina strazile. Stateam si asteptam sa treaca vreo masina, ceva ce sa umple linistea deranjanta care se instalase.  O lacrima se prelinse pe obrazul meu. Panica se intensificase si am inceput sa pling. Ma gindeam ca e o idee buna ca sa umplu golul din sufletul meu, plus linistea suparatoare, panica si dependenta. Deci, aparent paream o persoana distrusa, mai aveam o farima de putere in mine. Dar continuam sa pling. Nu stiam ca sa fac mai departe, cum ma descurc cu drogurile, ca nu aveam de gind sa-i spun lui Rob sau altcineva, deci va trebui sa lupt singura. Dar cum sa lupt doar cu farima de putere, aveam nevoie de mai mult. Un sunet ciudat venea dinspre geanta mea. Un vibrat puternic ce ma facea sa cred ca era desteptatorul si eu doar visam. Dar am privit geanta nesigura, stiind ca e doar telefonul care suna. Am deschis rapid geanta si am luat telefonul in mina. Era Rob! Off, ce fac acum? Cum ii explic situatia mea? Am stat jumatate de minut sa decid care scuza e mai credibila cind telefonul nu mai suna. E mai bine asa. L-am pus pe trotuar si am continuat sedinta mea de plins care ma facea sa ma simt cu 0,1 % mai bine. Cind telefonul suna iar. Si era iar Rob. Mi-am dres glasul:

–         Alo? Am suspinat , sunind mai mult ca o intrebare decit ca un raspuns.

–         O, Vanessa, unde esti?

–         Acasa!

–         Si de ce nu raspunzi acum la usa, sunt la usa ta. Deschide!

Cum scap din situatia asta?

–         Pai, eram acasa acum 5 minute, asta am vrut sa spun, dar am iesit sa iau o gura de aer! Si acum ma aflu intr-un magazin…cumpar niste produse…aa, alimentare! Am spus repede, fara sa ma inteleg pe mine, daraminte sa ma inteleaga Rob.

–         Vin cu masina sa te iau.

–         Nuuu! Daca afla Rob unde ma aflu ar parea suspect.

–         Vin si te iau, nu riposta.

Paruse sigur si de neclintit.

–         Ok..am murmurat invinsa. Te astept.

–         La ce magazin te afli?

–         Aaa, nu m-am uitat cum se numeste. Vino la Hilldown…te voi astepta acolo.

–         Ok.

A inchis. Deci, trebuie sa ajung acolo in mai putin de 10 minute. Am sunat un taxi, dar cum nu stiam unde ma aflam, i-am explicat soferului fiecare amanunt. Desi se parea ca e un incepator, de nu isi dadea seama. Pina a inteles a durat 7 minute. Off, sper sa fie trafic. M-am sculat repede. M-am incaltat si am inceput sa ma plimb in cerc. Asteptarea ma ocupa si nu ma mai gindeam la durerea mea. A sosit si masina in 3 minute. Eram deja in intirziere. Am deschis usa, dar mi-am dat seama ca mai am pastilele in mina. Daca le lasam aici scapam de problema, daca le luam cu mine ma simteam bine si nu mai aveam durerea asta. Nu stiam ce sa fac. Un impuls puternic ma indemna sa le arunc. Asa si am facut. Le-am aruncat cit de tare am putut, desi ma durea. Soferul nu observase nimic. Am intrat repede in masina si simteam cum regretul ma cuprindea.

–         Unde? Ma speriase soferul aproape strigind.

–         Hilldown.

Nu a raspuns. Dorinta de droguri ma cuprinse mai puternic acum. Eram penibila, cum puteam sa vreau asa ceva? Dar nu ma puteam controla. Daca ii spunta acum soferului sa opreasca, oricum nu gaseam pastilele, dar daca continuam in halul asta…M-am privit in oglinda din fata si am constatat ca aratam jalnic. M-am machiat putin si acum aratam macar putin mai decenta.

Taxiul ajunse mai repede decit ma asteptam. Am privit nesigura pe geam, pina cind soferul ma anuntase ca am ajuns. Am platit si am iesit afara. Un vint usor ma trezise la viata. Rob ma astepta in fata magazinului cu masina lui superba. Am mers increzatoare in mine, chiar daca nu eram.

–         Ce a durat atit? ma intrebase Rob, vizibil plictisit.

–         Imi pare rau, dar am vazut o pereche de pantofi si nu puteam sa-i las acolo.

–         Si atunci unde sunt?

–         Aaa, in geanta.

–         In geanta? Mi-i arati si mie.

–         E frig afara. Cind s-a schimbat clima? Hai sa mergem acasa.

Am schimbat subiectul, sperind sa functioneze.

–          Bine. Dar imi arati pantofii?

De ce insista atit de mult cu pantofii. Am deschis geanta si am simulat un “La naiba, i-am uitat in magazin!” Foarte “original”.

–         Sa mergem sa-i luam!

–         Nu, lasa.

–         Bine. spuse pe un ton trist. Desi e ciudat ca nu vrei sa-i recuperezi.

–         Ce e atit de ciudat? Nu, pentru ce sa mergem pina acolo, cred ca s-a inchis deja. Am bilbiit eu. Rob se uitase suspect la mine.

–         Sa meregm! Rostise enervat.

Am urcat in masina. Rob nu spunea nimic, avea un chip inexpresiv care ma speria. Am  decis sa incep eu o conversatie, dar nu stiam ce subiect. Am tacut. Rob parca se pregatea sa spuna ceva, deschise gura de vreo trei ori si o inchise, pina cind rostise pe silabe:

–         Nessie, tu ai pe altcineva?

 

PS: Scuze ca am postat asa de tirziu…dar de abia acum m-a lovit inspiratia. Sper sa va placa! Desi nu prea cred, :)) , vreau sa va rog sa comentati ce credeti ca se va intimpla in urmatorul capitol, asa voi sti si eu la ce va asteptati, si ce credeti despre fan fic. 😉 Read and comment! 😉